Art, music and dance therapy for an inclusive classroom

În cadrul cursul internațional de formare "Art, music and dance therapy for an inclusive classroom" prin intermediul proiectului de Acreditare Erasmus+, s-au desfășurat activități axate pe explorarea și includerea diverselor arte în activ

Ziua de conștientizare a autismului

Cu ocazia Zilei de Conștientizare a Autismului, elevii claselor V, VII și VII T au participat la o activitate prin care au învățat să privească lumea cu mai multă empatie și înțelegere. 

Prin realizarea simbolului infinitului și prin discuțiile despre prietenul nostru cu autism, copiii au descoperit cât de important este să oferim sprijin, acceptare și prietenie fiecărei persoane. 

A fost o activitate frumoasă, care a transmis un mesaj simplu și valoros: mai puține prejudecăți, mai mult sprijin.

Școala Altfel - Ziua 3

În cea de-a treia zi din cadrul programului „Școala Altfel”, elevii au trăit experiențe de neuitat, participând la activități dedicate educației financiare, juridice, orientării școlare și profesionale, dar și dezvoltării socio-emoționa

Proiect Erasmus - POLONIA

În perioada 23-27 martie școala noastră a participat cu 5 elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, în cadrul Acreditării Erasmus+ 20251-RO01-KA121-SCH-000343503, la mobilitatea de grup pentru elevi în Rzeszow, Polonia, școala Zespół Szkół Specjalnych im. UNICEF w Rzeszowie. 

Elevii noștri, împreună cu elevi din școala gazdă, au avut oportunitatea de a participa la ateliere de tâmplărie, grădinărit, gătit și HoReCa în cadrul cărora si-au exersat abilitățile necesare pentru diverse calificări profesionale. De asemenea, au participat la activități interactive la Centrul de Științe și au descoperit tradițiile și cultura locală poloneză. 

Prima zi "Școala Altfel"

În prima zi a programului „Școala Altfel”, elevii au trăit o experiență plină de entuziasm și descoperiri, dedicată unui stil de viață sănătos.

Activități proiect eTwining

În școala noastră se desfășoară proiectul eTwinning „Living healthy, protecting the Planet!”, în cadrul căruia elevii noștri, împreună cu elevi și profesori din mai multe țări europene, participă la activități interactive, creative și accesibile. Prin aceste activități, ei învață să adopte un stil de viață sănătos, să facă mișcare zilnic, să reducă risipa alimentară și să protejeze mediul.

Proiectul promovează colaborarea, incluziunea și respectul pentru diversitate, contribuind totodată la dezvoltarea competențelor digitale ale participanților. Rezultatele proiectului includ un e-book colaborativ cu rețete sănătoase și sugestii anti-risipă, materiale digitale – postere și jocuri – și o expoziție virtuală.

Vizită la Salina Turda

Elevii clasei a V-a T au participat la o vizită educativă la Salina Turda, una dintre cele mai valoroase atracții turistice și obiective de interes din județul Cluj.

Activitatea a oferit elevilor oportunitatea de a descoperi un spațiu deosebit, cu valoare istorică, culturală și recreativă, într-un cadru care a îmbinat în mod armonios învățarea cu experiența directă. Pe parcursul vizitei, copiii au avut ocazia să observe îndeaproape frumusețea și unicitatea acestui loc impresionant, să își îmbogățească orizontul de cunoaștere și să se bucure de momente frumoase petrecute împreună.

Târg de primăvară

Târgul de primăvară organizat de școala noastră în cadrul proiectului de acreditare Erasmus+, a fost un prilej de expunere a talentului și abilităților elevilor noștri, îndrumați de profesorii lor, dar și de exersare a abilităților antreprenoriale și de gestionare a banilor, atât de necesare în viața de zi cu zi. 

Îi felicităm pentru implicare și mulțumim școlilor partenere care ne-au vizitat și susținut.

Armonie și culoare

Armonie și culoare în “Tabloul de toamnă” realizat de elevii claselor a VI-a B, a VIII-a B și a X-a A.

Un an de zâmbete și realizări - Ziua porților deschise la CSEI

 

Image removed.𝐙𝐢𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐏𝐨𝐫𝐭𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐃𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐬𝐞 𝐥𝐚 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐒𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫 𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐞 𝐈𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐯𝐚 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚

Image removed.Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Cluj-Napoca (CSEI), instituție de învățământ special subordonată Consiliului Județean Cluj, organizează în 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝟐𝟕 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 – 𝟏 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝐚.𝐜., Zilele Porților Deschise.